Polițist

HALUCINANT! Cum a rezolvat Poliţia cazul comisarului care a circulat ani de zile fără permis

Augustin Căpâlnaş, care este cercetat penal de procurori după ce a fost depistat că deţine un permis fals de conducere, a primit un cadou neaşteptat de la colegii lui.

Potrivit informaţiilor obţinute de reporterii Spynews.ro, Augustin Căpâlnaş a trecut – în urmă cu câteva săptămâni – cu succes, examenul auto. Este acum posesorul unui permis – legal – de conducere, o premieră în cariera vajnicului poliţist. Aşa că poliţiştii, colegii proaspătului şofer, au rezolvat şi problema aceasta: în timp ce îl cercetează penal pentru conducere fără permis pe Căpâlnaş, i-au oferit acestuia un “carnet”.

A condus 20 de ani cu un permis fals

La începutul acestui an, în urma unui control de rutină efectuat de o secretară – mult mai conştiinciosă decât colegii lui Augustin Căpâlnaş – a fost descoperit faptul că ofiţerul de la Rutieră nu avea carnet de conducere. La nevoie, el se folosea de copia xerox a unui permis fals. Povestea lui Augustin Capâlnaş începe în 1996 când a îmbrăcat sutana de preot, după ce a absolvit Teologia. Prin 2000, a ajunge asistentul şi soferul arhiepiscopului de Alba Iulia, Înalt Prea Sfinţia sa Andrei, în prezent Mitropolit al Clujului. În 2006, Căpâlnaş a renunţat la sutana de preot pentru uniforma de poliţist. A ajuns subinspector şi purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba. În 2009, a ajuns la Direcţia de Poliţie Rutieră unde a avansat rapid. Căpâlnaş avea atribuţii în domeniul educaţiei rutiere şi era prezent la astfel de evenimente în totată ţară. Culmea este că în cinci ani nimeni nu l-a verificat, deşi există testari anuale pentru poliţiştii care conduc maşini de serviciu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s